DOI DÂMBOVIENI, REȚINUȚI PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ
Doi dâmbovițeni au fost reținuți de polițiștii din Curtea de Argeș, după ce ar fi intrat peste un argeșean în casă și l-ar fi tâlhărit. Este vorba despre Costel V. De 43 de ani din Gura Șuții și Radu B. De 31 de ani din Bucșani. Din cercetări s-a stabilit că în luna decembrie a anului 2018, cei doi dâmbovițeni ar fi pătruns pe timp de noapte în locuința unei persoane din Curtea de Argeș și prin acte de violență ar fi sustras suma de 2000 de euro, 1000 de lei și aporximativ 500 de grame de bijuterii din aur. În urma probatoriului administrat, polițiștii argeșeni i-au reținut pe cei doi și i-au preznetat instanței cu propunere de arestare preventivă. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă ani grei de închisoare.