CONDUCEREA FACULTĂȚII DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII VALAHIA, ÎNTÂLNIRE CU REPREZENTANȚII MEDIUL DE AFACERI, PRIVIND COMPETENȚELE ABSOLVENȚILOR
Facultatea de Științe Economice, una dintre cele mai active facultăți ale Universității Valahia, a organizat astăzi o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri privind competențele absolvenților. La invitația decanului Faculțății de Științe Economice, doamna Conf. univ. dr. Cristina Maria Ștefan, au răspuns prezent reprezentanții Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan (președinte) și Florina Moldovenau (membru Colegiul de Conducere și om de afaceri), ai Registrului Comerțului, nume sonore din mediul de afaceri dâmbovițean, directorul Parcului Industrial Moreni, Gabriel Purcaru, și mulți alții.

Decanul Facultății de Științe Economice a mărturisit că va organiza periodic astfel de întâlniri, benefice în primul rând studenților .
“Dialogul a fost extrem de constructiv, rezultând necesitatea desfășurării, periodic, a unor astfel de întâlniri, precum și participarea studenților la prelegeri susținute de antreprenori de succes din județul Dâmbovița și nu numai.”a concis Conf. univ. dr. Cristina Maria Ștefan – Decan al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Valahia din Târgoviște.

