LUCRĂRILE DIN PARCUL DIN ZONA UM GARĂ DIN TÂRGOVIȘTE CONTINUĂ

Prima pagină » Administratie » LUCRĂRILE DIN PARCUL DIN ZONA UM GARĂ DIN TÂRGOVIȘTE CONTINUĂ

În zona fostei Unități Militare de la Gară, primăria Târgoviște are în derulare un proiect care vizează construirea unei zone de recreere care se întinde pe o suprafață de peste 16.000 mp.

Pe mai mult de 80% din spațiu se va amenaja spațiu verde, iar în plus se va amenaja o piațetă, o fântână arteziană, loc de joacă, zonă de fitness, o bibliotecă în aer liber, dar și piste pentru bicicliști.

Deja s-a început plantarea arborilor, în jur de 500, din specii rășinoase și foioase, zone cu flori, spațiul verde urmând să cuprindă și zone cu vegetație bogată și peluze care vor putea  fi folosite ca locuri de picnic. 

Sistemul automat de irigații este aproape finalizat, iar iluminatul ambiental se va realiza cu stâlpi de iluminat și corpuri LED,  iluminatul decorativ va presupune bolarzi și proiectoare. 

De asemenea, vor fi amplasate cismele și toalete, bănci, coșuri de gunoi, rastele și o statie de biciclete.

 Valoarea investitiei este de 7.080.721,49 lei, inclusiv TVA, sursa de finantarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, lucrările urmând a fi finalizate cât mai curând.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

COMUNA GURA OCNIȚEI, ANUNȚ SOLICITARE ACORD DE MEDIU

SPITALUL DE PEDIATRIE DIN GURA OCNIȚEI INTRĂ ÎN REABILITARE!

SE REDESCHIDE CIRCULAȚIA PE PODUL DE LA INTRAREA ÎN ORAȘUL PUCIOASA!

Evenimentul „Lumină din Lumină” revine la Gura Ocniței! Comunitatea se adună în Vinerea Mare pentru a IX-a ediție!

CONDUCEREA CONSILIULUI JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, CONSULTĂRI MARATON CU PRIMARII DIN JUDEȚ PENTRU PREGĂTIREA BUGETULUI

aprilie 18, 2026