Școala „Iulian Rusu” din Mărcești, modernizată cu peste 4 milioane de lei. Daniel Nica: „Copiii noștri merită cele mai bune condiții”
Vești bune pentru elevii din Mărcești, comuna Dobra. Lucrările de modernizare și reabilitare a Școlii „Iulian Rusu” au fost finalizate, investiția, în valoare de peste 4 milioane de lei, fiind realizată cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Potrivit edilului Daniel Nica, proiectul a fost finalizat la timp, iar unitatea de învățământ este acum pregătită să le ofere copiilor condiții moderne, sigure și primitoare pentru desfășurarea procesului educațional.
Următoarea etapă o reprezintă montarea mobilierului și instalarea echipamentelor necesare. Autoritățile locale își propun ca elevii să poată reveni în școala modernizată chiar în cursul acestui an școlar și să beneficieze de toate dotările realizate prin proiect.
„Vești bune pentru comunitatea noastră și pentru copiii din Mărcești!
Am reușit să finalizăm la timp și proiectul de modernizare și reabilitare a Școlii „Iulian Rusu” din Mărcești, un proiect finanțat prin PNRR, în valoare de peste 4 milioane de lei.
Lucrările au fost finalizate cu succes, iar școala este acum pregătită să ofere copiilor condiții moderne, sigure și primitoare pentru educație.
În perioada următoare, se va realiza montarea mobilierului și a echipamentelor necesare, astfel încât, în cursul acestui an școlar, copiii să poată păși în noua lor școală și să beneficieze de toate investițiile realizate.
Mă bucur că am reușit să ducem la bun sfârșit acest proiect. Investițiile în educație sunt investiții în viitorul comunei noastre, iar copiii noștri merită cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta.
Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect!” a anunțat Daniel Nica, primarul comunei Dobra
