TÂRGOVIȘTEA ȘI-A PREMIAT ELITELE! PESTE 500 DE COPII AU FOST PREMIAȚI DE CĂTRE PRIMARUL TÂRGOVIȘTEI, LA GALA PERFORMANȚEI ÎN EDUCAȚIA TÂRGOVIȘTEANĂ 2026
Într-o atmosferă festivă și plină de emoție, Cinematograful Independența din Târgoviște a găzduit astăzi Gala Performanței în Educația Târgovișteană 2026, eveniment organizat de Primăria Municipiului Târgoviște pentru a recompensa rezultatele remarcabile obținute de elevii care au reprezentat cu succes municipiul în competițiile școlare. Aproximativ 500 de elevi au fost premiați pentru performanțele lor, alături de profesorii și familiile care i-au sprijinit pe drumul către excelență.
Gazda evenimentului, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj emoționant, subliniind importanța investiției în educație și valoarea tinerilor care reprezintă viitorul comunității.
„Un eveniment care nouă, celor de la Primăria Municipiului Târgoviște, ne este foarte drag. De ce ne este atât de drag? Pentru că astăzi celebrăm tot ceea ce are mai bun Târgoviștea. Totodată, aruncăm și o privire spre viitor și vedem că viitorul arată foarte bine.
Mai întâi de toate, vreau să vă felicit. Vreau să vă felicit pe dumneavoastră, elevi, cadre didactice și părinți, pentru efortul deosebit pe care, cu siguranță, l-ați depus. Pentru că în spatele oricărei performanțe extraordinare – și nu spun un lucru nou – se află multă muncă, perseverență, efort și multe nopți nedormite.
Numai așa se poate ajunge la un rezultat de excepție, așa cum sunt rezultatele pe care dumneavoastră le-ați obținut. Din acest motiv sunt onorat să fiu astăzi în fața dumneavoastră și suntem mândri de realizările voastre.
Dați-mi voie să mulțumesc pentru prezența la acest eveniment și să îl invit alături de mine pe domnul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care este mereu alături de comunitatea târgovișteană.
De asemenea, dați-mi voie să îl invit alături de mine pe domnul Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, și pe domnul Valentin Stan, inspector școlar general, cărora vreau să le mulțumesc pentru prezență și pentru implicarea în viața comunității târgoviștene.” a transmis Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

La eveniment au participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, Corneliu Sălișteanu, precum și inspectorul școlar general Valentin Stan.
„În primul rând, vă spun și eu bună dimineața! Este o deosebită plăcere pentru mine să fiu astăzi aici, la invitația domnului primar Cristian Daniel Stan, la Gala Performanței, un eveniment deosebit pentru municipiul Târgoviște, dar și pentru județul Dâmbovița.
Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru tot ceea ce faceți. Vreau să mulțumesc elevilor, profesorilor și, nu în ultimul rând, părinților și bunicilor care îi sprijină pe copiii care astăzi vor fi premiați.
De asemenea, vreau să îi mulțumesc domnului primar al municipiului Târgoviște pentru tot ceea ce face pentru infrastructura educațională. După cum bine știți, municipiul Târgoviște este pe primul loc în România la atragerea fondurilor europene, iar toate școlile din municipiu sunt reabilitate și modernizate la standarde europene. Este o performanță a administrației locale în beneficiul învățământului târgoviștean și dâmbovițean.
Încă o dată, felicitări! Să fiți sănătoși și sunt convins că ne vom întâlni și la alte evenimente importante pentru județul nostru și pentru municipiul Târgoviște.
Doamne ajută și la mulți ani!”a transmin Cornelu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița

„Vreau, în primul rând, să îi felicit pe toți copiii care au obținut premii în competiții. Doar cine face performanță înțelege cât de greu se obține aceasta, iar doar cei care înțeleg ce înseamnă performanța știu și să o răsplătească.
De aceea felicit și Primăria Municipiului Târgoviște, care, în mod tradițional, recompensează acest efort făcut de echipa formată din elevi, profesori, părinți și bunici.
Este un moment important pentru Târgoviște, pentru județul Dâmbovița și pentru Universitatea „Valahia”, pentru că aici vedem și viitorul universității. Vă felicităm pe toți, vă dorim mult succes în continuare și multă sănătate. Colegii bune avem, licee bune avem, profesori foarte buni avem, elevi foarte buni avem, deci și viitorul arată foarte bine.”a transmis Cornel Sălișteanu, rectorul Universității Valahia din Târgoviște

Gala Performanței în Educația Târgovișteană a reconfirmat faptul că excelența în educație reprezintă una dintre prioritățile administrației locale. Evenimentul a fost nu doar o festivitate de premiere, ci și un moment de recunoaștere a muncii depuse de elevi, profesori și părinți, precum și un semnal că investițiile constante în educație contribuie la construirea unui viitor solid pentru municipiul Târgoviște.
