DĂRMĂNEȘTI: S-A TURNAT PRIMUL STRAT DE ASFLAT PE STRĂZILE FLORILOR ȘI UNGUREANU ȘTEFAN! URMEAZĂ STRĂZILE DIN ZONA DE NORD!

Prima pagină » Actualitate » DĂRMĂNEȘTI: S-A TURNAT PRIMUL STRAT DE ASFLAT PE STRĂZILE FLORILOR ȘI UNGUREANU ȘTEFAN! URMEAZĂ STRĂZILE DIN ZONA DE NORD!

Vești bune pentru locuitorii comunei dâmbovițene Dărmănești. Primarul Valentin Mihalache a anunțat că lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere avansează conform graficului, iar începând de astăzi se toarnă primul strat de asfalt pe străzile Ungureanu Ștefan și Florilor.

Edilul a precizat că acesta este doar începutul unei etape importante de investiții, urmând ca și celelalte străzi din zona de nord a comunei să beneficieze de lucrări de asfaltare în perioada următoare.

Modernizarea drumurilor este realizată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, un program destinat dezvoltării infrastructurii locale și îmbunătățirii condițiilor de trai pentru cetățeni.

„Începând de astăzi, locuitorii de pe străzile Ungureanu Ștefan și Florilor se vor bucura de primul strat de asfalt. Lucrările de asfaltare continuă conform graficului, urmând ca și celelalte străzi din zona de nord a Dărmăneștiului să intre în această etapă de modernizare. Investiția este realizată prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», un proiect care contribuie la dezvoltarea infrastructurii și la creșterea calității vieții în comunitatea noastră. Continuăm să investim în proiecte care aduc rezultate concrete pentru cetățeni. Investiții bune pentru comunitate!”, a transmis primarul Valentin Mihalache.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Primăria Titu anunță organizarea Târgului anual în perioada 12–14 septembrie 2026! Informații importante pentru comercianți!

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Primăria Butimanu, acțiuni pentru combaterea ambroziei și protejarea sănătății locuitorilor

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE –ADMITERE ÎN SESIUNEA DIN SEPTEMBRIE

Primăria Moroeni premiază performanța la Bacalaureat 2026. Elevii cu medii de minimum 8,00, invitați să trimită diploma

august 25, 2026