Comuna Moroeni primește un autocar modern pentru elevi și comunitate. Anunțul făcut de primarul Mihai Laurențiu Moraru

Prima pagină » Actualitate » Comuna Moroeni primește un autocar modern pentru elevi și comunitate. Anunțul făcut de primarul Mihai Laurențiu Moraru

Vești importante pentru locuitorii comunei Moroeni. Primarul comunei, Mihai Laurențiu Moraru, a anunțat că localitatea va beneficia de un autocar modern, obținut prin intermediul Consiliului Județean Dâmbovița, cu sprijinul președintelui Corneliu Ștefan.

Potrivit edilului, noul autocar va avea un rol important în viața comunității și va răspunde mai multor nevoi ale locuitorilor. Începând cu luna septembrie 2026, acesta va fi utilizat pentru transportul elevilor către unitățile de învățământ, oferind condiții moderne și sigure de deplasare.

Totodată, mijlocul de transport va fi folosit pentru organizarea excursiilor școlare, pentru deplasările pensionarilor și pentru participarea copiilor din cadrul Ansamblului „Ciobănaș de Moroeni” la concursuri și evenimente culturale. De asemenea, autocarul va asigura transportul echipei de fotbal a comunei la competițiile sportive, dar și al enoriașilor parohiilor din localitate, în cadrul activităților organizate.

„Am deosebita bucurie să vă anunț că, prin intermediul Consiliului Județean Dâmbovița și cu sprijinul constant al domnului președinte Corneliu Ștefan, comuna noastră beneficiază de un autocar modern”, a transmis primarul Mihai Laurențiu Moraru.

Edilul a ținut să adreseze mulțumiri și președintelui Consiliului Județean Dâmbovița pentru susținerea acordată de-a lungul timpului comunei Moroeni și pentru implicarea în proiectele de dezvoltare ale localității.

„Țin să îi mulțumesc și pe această cale domnului președinte al Consiliului Județean, care este mereu alături de comuna Moroeni și susține dezvoltarea comunității noastre prin proiecte concrete și sprijin permanent”, a mai precizat acesta.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

SPECIALIȘTII UNIVERISTĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, CERCETĂRI ARHEOLOGICE LA POALELE CEAHLĂULUI

LA TÂRGOVIȘTE – PESTE 4.000 DE TINERI AU PARTICIPAT LA CEREMONIILE CARE AU INAUGURAT SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IERARH NIFON

Dâmbovița, investiții de aproximativ 3 miliarde de euro! Corneliu Ștefan: „Meritul trebuie să rămână acolo unde a fost și munca”

COMUNA ȘELARU, ANUNȚ LICITAȚIE CONCESIUNE TEREN

OVO ENTERPRISE LIMOTED SRL, anunț solicitare aviz de mediu și declanșarea etapei de încadrare

august 11, 2026