PIROMANUL CARE INCENDIA PUBELELE DE GUNOI DIN TÂRGOVIȘTE A FOST PRINS ȘI ARESTAT

Prima pagină » Actualitate » PIROMANUL CARE INCENDIA PUBELELE DE GUNOI DIN TÂRGOVIȘTE A FOST PRINS ȘI ARESTAT

La data de 23 februarie a.c., în baza probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat, de 35 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Din investigațiile efectuate a rezultat că, în perioada 29 ianuarie – 21 februarie a.c., bărbatul, ar fi incendiat, în repetate rânduri, mai multe pubele de gunoi din plastic, din municipiul Târgoviște, punând în pericol și alte bunuri.

Pe parcusul zilei de 24 februarie a.c., cel în cauză a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgoviște, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

O nouă generație cu ADN de campion! Copiii lui Cătălin Zmărăndescu au cucerit aurul la Milano!

IPS NIFON, PASTORALA DE SFINTELE SĂRBĂTORI ALE ÎNVIERII DOMNULUI

Urmărire în toiul nopții la Potlogi: un copil de 13 ani a fugit cu mașina de poliție și a provocat un accident!

CONDUCEREA SPITALULUI DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE, MESAJ PENTRU CADRELE MEDICALE, CU OCAZIA ZILEI MONDIALE A SĂNĂTĂȚII

POLIȚIȘTII DÂMBOVIȚENI, DESCINDERI ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ

aprilie 17, 2026