ELEV SNOPIT ÎN BÂTAIE CU BÂTA DE UN INDIVID CARE A INTRAT PESTE EL ÎN LICEU! POLIȚIA A DESCHIS DOSAR PENAL!
Un act de o gravitate extremă a avut loc astăzi, 15 ianuarie, într-o unitate de învățământ din orașul Găești, unde un individ a pătruns ilegal și a agresat un elev minor.
Potrivit informațiilor oficiale transmise de Poliție, un tânăr de 19 ani a intrat în incinta școlii și a lovit cu un obiect contondent un elev în vârstă de 17 ani, semănând panică și tulburând grav ordinea publică.
Surse apropiate anchetei indică faptul că agresorul este fratele unui fost coleg al victimei.
Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, iar agresorul a fost condus la sediul poliției, unde se află în prezent sub audieri.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.