TÂNĂR PRINS ÎN FLAGRANT ÎN TIMP CE VINDEA DROGURI ÎNTR-UN LICEU DIN TÂRGOVIȘTE

Prima pagină » Actualitate » TÂNĂR PRINS ÎN FLAGRANT ÎN TIMP CE VINDEA DROGURI ÎNTR-UN LICEU DIN TÂRGOVIȘTE

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 34 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, în cursul zilei de ieri, după ce ar fi pătruns fără drept în incinta unui liceu, din municipiul Târgoviște, cu scopul de a vinde, respectiv a oferi canabis elevilor.

La solicitarea de sprijin a agenților de pază ai unității școlare, bărbatul în cauză a fost imobilizat de către un echipaj de jandarmi, asupra sa fiind descoperite 3 doze de drog de risc (canabis) și un grinder.

Ieri, 9 decembrie, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, fiind descoperită și ridicată de la locuința celui în cauză o cantitate de canabis, precum și alte mijloace de probă.

La data de 9 decembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea celui în cauză.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE ANUNȚĂ O NOUĂ ACȚIUNE DE DEZINSCEȚIE PRIN PULVERIZARE AERIANĂ

COMUNA VULCANA PANDELE, COMUNICAT DE PRESĂ PRINVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI: „Reabilitare, modernizare, consolidare si dotare sala de sport Scoala Gimnaziala Vulcana-Pandele „

Deputatul Aurelian Cotinescu: „România începe să-și revină. A traversat un punct critic!”

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE – OFERTA EDUCAȚIONALĂ 2026 – LICENȚĂ

AMIM ACCOUNT HR SOLUTIONS SRL, anunț solicitare aviz de mediu și declanșarea etapei de încadrare

august 14, 2026