TÂNĂR ARESTAT DUPĂ CE A FURAT BANII ASISTENTELOR DINTR-UN VESTIAR DIN CADRUL SPITALULUI DIN TÂRGOVIȘTE

Prima pagină » Actualitate » TÂNĂR ARESTAT DUPĂ CE A FURAT BANII ASISTENTELOR DINTR-UN VESTIAR DIN CADRUL SPITALULUI DIN TÂRGOVIȘTE

La data de 31 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un tânăr, de 25 ani.

Acesta este cercetat într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Cercetările efectuate au reliefat faptul că, la data de 28 august a.c., în jurul orei 01:00, inculpatul ar fi intrat, prin efracție, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Târgoviște, de unde ar fi sustras 10.000 de lei și mai multe pachete de țigări.

De asemenea, la data de 29 august a.c., în jurul orei 13:30, tânărul ar fi pătruns, prin efracție, în vestiarul unei secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, de unde ar fi sustras 600 de lei.

În cursul zilei de ieri, 31 august a.c., pe numele inculpatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Bucurie și surprize pentru cei mici la Sălcioara! De Ziua Copiilor, primăria pregătește un eveniment special dedicat copilăriei!

SC DE SILVA INTERMED SRL, ANUNȚ ÎNCEPEREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE CONSTRUIRE

COMUNA COBIA, ANUNȚ SOLICITARE ACORD DE MEDIU

În ziua în care ar fi trebuit să zâmbească, Maria Alexandra cere doar șansa de a continua: „Vreau doar să-mi văd fetele crescând!” Strigătul unei mame care are nevoie de noi, pentru că viața îi cere din nou să lupte!

Academia Cătălin Zmărăndescu continuă să scrie povești de succes! La Gala de kickboxing de la Petroșani, sportivii au obținut 20 de victorii și 8 centuri! Anonio Bragă rămâne de neînvins!

mai 26, 2026