GABRIEL DRAGNEA, PRIMARUL COMUNEI BUTIMANU ȘI-A DEPUS CANDIDATURA PENTRU UN NOU MANDAT, ALĂTURI DE CONSILIERII SĂI DIN PARTEA PSD

Prima pagină » Actualitate » GABRIEL DRAGNEA, PRIMARUL COMUNEI BUTIMANU ȘI-A DEPUS CANDIDATURA PENTRU UN NOU MANDAT, ALĂTURI DE CONSILIERII SĂI DIN PARTEA PSD

„Cu bună-credinţă, recunoştinţă şi încredere, continuăm pentru Butimanu!

Mă înclin în faţa fiecăruia dintre dumneavoastră pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o de atâţia ani. Încerc în fiecare zi să nu vă dezamăgesc şi să lucrez alături de echipa mea pentru binele tuturor oamenilor din comuna Butimanu.

Mulţumesc fiecărui cetăţean în parte pentru gândurile bune pe care mi le-a transmis, pentru încurajări şi pentru speranţa în bine. Întodeauna am considerat că suntem o mare familie. Suntem alături şi la bine, dar şi la greu, atât în momentele fericite, dar mai ales când trecem prin necaz.

Ne bazăm unii pe ceilalţi şi asta nu doar în campanie. Mă ştiţi în viaţa de zi cu zi. Mereu am uşa deschisă oamenilor, nu există ideea de programare sau de stat pe la uşi. Dacă pot să ajut, o fac cu bună-credinţă. Cu vorbă bună, dar mai ales cu fapte.

Trebuie să ne fie tuturor bine, să ne respectăm, să ne pese unul de celălalt, să îi ajutăm pe cei aflaţi în nevoie, să iertăm şi să ţinem la aproapele nostru.

Mi-am depus candidatura pentru un nou mandat la funcţia de primar al comunei Butimanu. Am făcut-o cu credinţă în Bunul Dumnezeu, cu gânduri bune pentru comunitatea noastră, pentru dezvoltarea în continuare a tuturor satelor din Butimanu.

Vă strâng mâna cu respect fiecăruia dintre dumneavoastră, vă îmbrăţişez şi vă mulţumesc încă o dată pentru încrederea pe care mi-o acordaţi. Înseamnă mult pentru mine, mă responsabilizează şi mă motivează să facem şi mai mult, şi mai bine.

Doamne ajută tuturor, să ne vedem cu bine!” a anunțat Gabriel Dragnea, primarul comunei Butimanu

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

COMPANIA NAȚIONALĂ ROMARM S.A. – Filiala Societatea Uzina de Produse Speciale Dragomirești S.A., prin Tocan Constantin, anunț asupra luării deciziei etapei de încadrare

COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIȘTE ANUNȚĂ ÎNTRERUPEREA FURNIZĂRII APEI ÎN SATUL ȘOTÂNGA

PRIMARUL DIN GURA FOII, HOTĂRÂT SĂ IA MĂSURI IMPOTRIVA ȘOFERILOR CAMIOANELOR DE MARE TONAJ CARE TREC PE DRUMUL COMUNAL 112, FĂRĂ SĂ ACHITE TAXA INTRODUSĂ ÎNCĂ DE 2021

GĂEȘTIUL SE DEZVOLTĂ! LISTA PRINCIPALELOR INVESTIȚII CUPRINSE ÎN BUGETUL PENTRU ANUL 2026!

PRIMĂRIA MOROENI, ANUNȚ ORGANIZARE CONCURS OCUPARE FUNCȚIE DE CONSILIER ACHIZIIȚII PUBLICE

aprilie 30, 2026