DIICOT: PERCHEZIȚII LA TRAFICANȚII DE DROGURI DIN DÂMBOVIȚA ȘI PRAHOVA
La data de 03.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Ploiești efectuează 10 percheziții domiciliare pe raza județelor Prahova și Dâmbovița, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept, pentru consum propriu și punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri.
Din materialul probator administrat în cauză, a reieșit faptul că, mai mulți făptuitori au deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de droguri, inclusiv către minori, elevi ai unor unități de învățământ din municipiul Ploiești.
De asemenea, unul dintre făptuitori, organizează periodic, la domiciliul său, petreceri private, ocazii cu care oferă invitaților (printre care și minori) pentru consum , diferite tipuri de droguri de risc și de mare risc.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Matei Basarab” din Ploiești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.