Lucrări avansate la construcția sălii de sport din campusul Universității „Valahia” din Târgoviște.
Se lucrează de zor la construcția sălii de sport din campusul Universității „Valahia” din Târgoviște, investiție realizată de Prmăria târgoviște, prin Compania Națională de Investiții.
Aceasta este o investiție complexă, în valoare de aproximativ 8,8 milioane lei, care include amenajări ale aleilor, spații verzi, parcări, în afara sălii propriu-zise.
Sala va avea o tribună de 180 de locuri, suprafața sportivă dimensionată pentru jocurile de handbal (și va cuprinde și tușe trasate pentru baschet, tenis, volei) cu suprafața de gardă aferentă, va dispune de vestiare (separate pe sexe/echipe) dotate cu dușuri și grupuri sanitare (inclusiv pentru persoane cu dizabilități motorii).

Au fost prevăzute vestiare pentru instructori/arbitri și un cabinet de prim ajutor. Organizarea vestiarelor s-a făcut în regim filtru, separând-se circulațiile de acces în vestiare de cele de acces la terenul de sport.
„În Campusul Universității «Valahia» administrația locală târgovișteană, prin Compania Națională de Investiții construiește o sală de sport. Aceasta va fi a doua sală ca dimensiuni și număr de spectatori din oraș, după Sala Polivalentă. Discutăm despre un proiect care presupune un teren multifuncțional pentru volei, handbal, baschet și așa mai departe. Tribuna va avea 180 de locuri. Aici vor fi construite vestiare, birouri, vor fi amenajate în exterior și spații verzi. Vom face tot ceea ce este necesar pentru o facilitate sportivă care va fi utilizată, atât de către sportivi, cât și de către studenții universității. Sper că va intra la începutul anului următor în circuitul competițional. Este o sală la care terenul va avea dimensiunile oficiale, sală cu toate dotările necesare. Valoarea investiției se ridică la aproape 8,8 milioane de lei. Lucrările au avansat destul de mult, sala este deja acoperită. Se lucrează la închideri. De asemenea, acoperișul la acest moment este tratat anti-incendiu și grinzile la fel”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.