GĂEȘTI: ÎN PERIOADA 18-20 AUGUST VA AVEA LOC FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE NAI GHEORGHE ZAMFIR

Prima pagină » Actualitate » GĂEȘTI: ÎN PERIOADA 18-20 AUGUST VA AVEA LOC FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE NAI GHEORGHE ZAMFIR

În perioada 18 – 20 august, publicul este invitat la un regal cultural de înaltă ținută, finanțat de Ministerul Culturii, organizat de Fundația Internațională de Muzică Gheorghe Zamfir, în parteneriat cu Primăria orașului Găești, Consiliul Județean Dâmbovița și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.

Festivalul va debuta pe 18 august, cu deschiderea oficială de la Centrul Cultural ”Gheorghe Zamfir”. Pe 19 august, începând cu ora 19.00, va avea loc un concert Pop-Simfonic, iar pe data de 20 august, Regalul Folcloric. Evenimentul va fi prezentat de îndrăgita Iuliana Tudor.

Printre artiștii invitați se numără Orchestra Simfonică Muntenia din Târgoviște – dirijor Daniel Jinga, Orchestra ”Lăutarii” din Chișinău – dirijor Nicolae Botgros, Ansamblul Național Transilvania – Maramureș, Alin Stoica, Mihail Dogotari (Republica Moldova), Rodica Gabriela Anghelescu, Aydin Yavaș (Turcia), Frații Cazanoi, Radu Nechifor, Gelu Voicu, Kim Juhyeong (Coreea de Sud), Mădălina Bourceanu, Claudia Diaconu Iordache, Felix Goldbach, Jean-Luc Faraux (Franța, Ruxandra Pitulice, Gheorghe Rizea, Flavius Tinică, Vasile Răducu, Cristina Gheorghiu, Mirel Bria, Daniela Ghiță, Dan Dumitru Crețu și Maria Mădălina Lupu.

Găeștenii, și nu numai, sunt invitați să ia parte la acest eveniment fabulos, chiar la ei acasă, într-o atmosferă de poveste. Maestrul Gheorghe Zamfir este cel mai mare artist pe care orașul l-a oferit lumii, iar prestațiile sale artistice au cucerit întreg mapamondul. Publicul are ocazia să-l asculte cântând și dăruind întreaga bogăție a sufletului său pe scena din Găești, în perioada 18 – 20 august 2023.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

BĂRBAT ARESTAT PREVENTIV SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL ASUPRA UNUI MINOR

PSD Cândești și-a ales o nouă conducere! Tânărul antreprenor Ionuț Udrescu preia organizația locală!

Universitatea „Valahia” din Târgoviște își consolidează poziția internațională în clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026

Programul privind deratizarea si dezinsecția muzeelor aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște 2026

Doctorul cardiolog Ovidiu Țoni a demisionat de la Clinica MedLife și își deschide propria clinică!

iunie 27, 2026