CASĂ ÎN FLĂCĂRI LA GHINEȘTI! POMPIERII AU INTERVENIT CU TREI AUTOSPECIALE

Prima pagină » Actualitate » CASĂ ÎN FLĂCĂRI LA GHINEȘTI! POMPIERII AU INTERVENIT CU TREI AUTOSPECIALE

Noaptea trecută, în jurul orei 04:00, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în comuna Sălcioara, sat Ghinești.

Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit Detașamentul Titu cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La locul incendiului pompierii au constatat că acesta se manifesta la acoperișul casei pe o suprafață de cca 100 mp.

În continuare, s-a acţionat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Din fericire, nu au fost identificate vicitme.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

BĂRBAT ARESTAT PREVENTIV SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL ASUPRA UNUI MINOR

PSD Cândești și-a ales o nouă conducere! Tânărul antreprenor Ionuț Udrescu preia organizația locală!

Universitatea „Valahia” din Târgoviște își consolidează poziția internațională în clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026

Programul privind deratizarea si dezinsecția muzeelor aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște 2026

Doctorul cardiolog Ovidiu Țoni a demisionat de la Clinica MedLife și își deschide propria clinică!

iunie 27, 2026