GABRIEL DRAGNEA, PRIMARUL COMUNEI BUTIMANU, MESAJ DE PAȘTE PENTRU LOCUITORII COMUNEI

Prima pagină » Administratie » GABRIEL DRAGNEA, PRIMARUL COMUNEI BUTIMANU, MESAJ DE PAȘTE PENTRU LOCUITORII COMUNEI

E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit.
Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură.
Învierea de anul acesta aduce cu sine şi conotaţia unui post dublat de carantină. Un soi de sihăstrie împreună cu aceia pe care-i iubim şi ne sunt familie.
Staţi acasă! Nu de frica morţii, ci din iubire pentru viaţă
Paște Fericit!
Primar Cezar Gabriel Dragnea

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Lucrările la rețelele de apă și canalizare avansează în comuna Văcărești. Primarul Ionuț Irinel Badea monitorizează zilnic șantierele!

Primăria Titu declanșează o amplă campanie de combatere a insectelor dăunătoare! Timp de o săptămână se vor face tratemnte aviochimice!

ZECI DE CAMERE DE SUPRAVEGHERE VOR FI MONTATE ÎN TOATĂ COMUNA CRÂNGURILE! PRIMARUL COSTIN BARBU A SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE!

ALEXANDRU IORGA, BILANȚ LA 6 LUNI DE MANDAT! CARE SUNT REALIZĂRILE ȘI PROIECTELE AFLATE ÎN DERULARE!

Primarul George Georgescu invită locuitorii din Produlești la „Cursa Bicicletelor 2026″

iunie 24, 2026