O NOUĂ ACȚIUNE DE DEZINSECȚIE PRIN PULVERIZARE AERIANĂ LA TÂRGOVIȘTE

Prima pagină » Actualitate » O NOUĂ ACȚIUNE DE DEZINSECȚIE PRIN PULVERIZARE AERIANĂ LA TÂRGOVIȘTE

Primăria Municipiului Târgovişte informează că în perioada 15 – 22 iulie 2022, în intervalul orar 05:30 – 10:00, se vor efectua acțiuni de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).

Acțiunea se va efectua în prima zi a intervalului, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Substanţele folosite pentru combaterea dăunătorilor sunt insecticidele „Aqua K-Othrine EW20” și „SOLFAC TRIO 140 NF”, produse avizate de Ministerul Sănătății. Ele nu sunt dăunătoare pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă sunt toxice pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.

De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

PSD Cândești și-a ales o nouă conducere! Tânărul antreprenor Ionuț Udrescu preia organizația locală!

Universitatea „Valahia” din Târgoviște își consolidează poziția internațională în clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026

Programul privind deratizarea si dezinsecția muzeelor aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște 2026

Doctorul cardiolog Ovidiu Țoni a demisionat de la Clinica MedLife și își deschide propria clinică!

FETCH SRL, anunț parcurgere etapă de încadrare

iunie 26, 2026