TÂNĂR DE 20 DE ANI, PRINS DROGAT LA VOLAN

La data de 16 mai a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean 711, în localitatea Lazuri, un autoturism condus de un tânăr 20 de ani.
Întrucât exista suspiciunea consumului unor substanțe psihoactive, conducătorul auto a fost testat, prezentând un rezultat preliminar pozitiv.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de la o unitate medicală, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.