PROGRAMUL ZILELOR CETĂȚII TÂRGOVIȘTE! HORIA BRENCIU, LOREDANA, DORIAN POPA ȘI MULȚI ALȚII VOR CÂNTA PE SCENA DE LA TÂRGOVIȘTE!

Prima pagină » Actualitate » PROGRAMUL ZILELOR CETĂȚII TÂRGOVIȘTE! HORIA BRENCIU, LOREDANA, DORIAN POPA ȘI MULȚI ALȚII VOR CÂNTA PE SCENA DE LA TÂRGOVIȘTE!

În perioada   8-10 septembrie, va avea loc la Târgoviște, o nouă ediție a Zilelor Cetății Târgoviște! Programul este unul încărcat și diversificat care cuprinde activități pentru toate vârstele, concerte, show aviatic și multe alte surprize. Anul acesta, la Târgoviște vor urca pe scenă Horia Brenciu, Loredana, Dorian Popa, Nicole Cherry și Trooper.

“Recunosc, n-am putut niciodată să vorbesc  despre Târgoviște, decât sentimental.  E slăbiciunea mea și, în același timp, puterea mea cea mai mare. Sunt un copil al Târgoviștei, un primar îndrăgostit de orașul său, am crescut cu legendele și imaginile acestui spațiu încărcat de istorie. Așa că nu mă pot abține să fiu, la rândul meu, un primar povestitor. Familia, prietenii, toți oaspeții din alte orașe, județe sau țări pot garanta că sunt cel mai înfocat “agent publicitar”al Cetății. Pentru că Cetatea obligă la recunoaștere, la respect, la apreciere. Este moștenirea de responsabilitate pe care am primit-o, de a îngriji, a îmbogăți și a înfrumuseța aceste locuri pe care noi le numim, simplu, ACASĂ. Să ne bucurăm cu toții de aceste zile de sărbătoare!  ” a transmis Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

 PROGRAM ZILELE CETĂȚII

08 – 10 septembrie 2023

04 – 07 septembrie

Complexul Turistic de Natație

18:00- 20:30 – Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’

08 septembrie

Scuarul Primăriei

10:00 – 21:00 –Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița

11:00 – 18:00 – Târg de anticariat, expoziție de fotografie, Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște, Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște

Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)

11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest

Evenimente oficiale

10:00 – 12:00 Participare la Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană din Târgoviște

12:00 – 12:30 Procesiune Traseu: Mitropolia Târgoviște-Bulevardul Mircea cel Bătrân-Calea Domnească-Curtea Domnească

12:30 Ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște Complexul Muzeal Curtea Domnească – Ruine

Parcul Chindiei (Zona Ruine)

10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari

20:30 – 22:00 – Concert extraordinar susținut de HORIA BRENCIU & HB ORCHESTRA

Teatrul Municipal Tony Bulandra

17:00 – Concert ,,In memoriam Eduard Caudella“, eveniment conex desfășurat sub egida Festivalului Internațional ,,George Enescu”, 2023, susținut de Orchestra Simfonica de Tineret ,,Andante”, Dirijor: Tiberiu Dragoş Oprea, Solist vioara: Yasmina Elena Militaru, Solist violoncel: Octavian Lup (laureat al Concursului International ,,George Enescu”), Solist pian: Sarah-Alexandra Nidelcu, concert in cadrul Zilelor Cetății 2023, realizat în parteneriat cu Asociația SonoArt şi ARTEXIM – organizatorul Festivalului International ,,George Enescu”

Cinema Independența

11:00 – Film pentru copii – Clifford: marele câine roșu (intrarea gratuită pentru copii)

Grădina Zoologică

10:00 -14:00 – Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare

Clubul Pensionarilor

11:00 – 13:00 – Concurs de table – Concurenții: beneficiarii clubului

Muzeul Casa Romanței

18:00 – Concert ”Tinerețea Romanței” – realizat de artista Alina Mavrodin Vasiliu

Complexul Turistic de Natație

18:00- 19:30 – Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’

Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony

09:00-22:00- Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății

09 septembrie

Scuarul Primăriei

10:00 – 21:00 –Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița – moment festiv

11:00 – 18:00 – Târg de anticariat, expoziție de fotografie, Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște, Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște

Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)

11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest

Parcul Chindiei (Zona Ruine)

10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari

10:00 – 13:00 – Evenimente artistice pentru cei mici: Spectacol de teatru – ”Garoafele lui Trandafir”, concert afro cu trupa FOLI Jr., spectacol de dans al minorităților din municipiu, clovni și păpuși gigant

19:30 –22:30 – Concert rock susținut de formațiile TROOPER și LOVEBITE

Stadionul Eugen Popescu

18:00 – 18:30 – Spectacol de percuție susținut de trupa Barbarossa

18:30 – 19:15 – Show aviatic susținut de Aeroclubul României

Cinema Independența

11:00 – Premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie

15:00 – Film pentru copii Regele Leu (intrarea gratuită pentru copii)

Grădina Zoologică

11:00 -12:00 – Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare

Clubul Pensionarilor

11:00 – 13:00 – Concurs de rummy Concurenții: beneficiarii clubului

Complexul Turistic de Natație

18:00- 19:30 – Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’

Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony

09:00-22:00- Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății

10 septembrie

Scuarul Primăriei

10:00 – 21:00 –Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița

11:00 – 18:00 – Târg de anticariat, expoziție de fotografie, Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște, Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște

Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)

11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest

Parcul Chindiei (Zona Ruine)

10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari

10:00 – 13:00 – Evenimente artistice pentru cei mici: Spectacol de dans – susținut de Școala de dans Daniela Rotary, Școala de dans Dana Gym, spectacol de teatru ”Cei trei purceluși”- susținut de ateliere pictură pe față, clovni și păpuși gigant

19:30 – 22:30 – Concert extraordinar susținut de artiștii LOREDANA, NICOLE CHERRY, DORIAN POPA

22:30 Show lasere și foc de artificii

Cinema Independența

11:00 – Film pentru copii Clifford: marele câine roșu (intrarea gratuită pentru copii)

Grădina Zoologică

10:00 -14:00 – Tur organizat în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare

Clubul Pensionarilor

11:00 – 13:00 – Concurs de gastronomie Concurenții: beneficiarii clubului

Complexul Turistic de Natație

18:00 – Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’ – finale

Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony

09:00-22:00- Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Evaluarea activităților desfășurate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în primele opt luni ale anului 2023

HAPPY KIDS, UN NOU CONCEPT DE AFTER SCHOOL ÎN TÂRGOVIȘTE

PERCHEZIȚII LA TRAFICANȚI DE DROGURI DIN DÂMBOVIȚA

RADULESCU CONSTANTIN VALENTIN, RADULESCU MARIA ȘI MATEI ELENA, ANUNȚ LUARE DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE DE CĂTRE APM

APARTAMENT DE VÂNZARE ÎN TÂRGOVIȘTE, ÎN ZONA TRIBUNALULUI!

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.