PRIMARUL GRIGORE GHEORGHE, MESAJ DE ZILELE ORAȘULUI GĂEȘTI

Prima pagină » Actualitate » PRIMARUL GRIGORE GHEORGHE, MESAJ DE ZILELE ORAȘULUI GĂEȘTI

Stimați invitați, dragi găeșteni,

La mulți ani! Împlinim 525 de ani de atestare documentară și am onoarea să declar deschise manifestările cultural-artistice prilejuite de aniversarea noastră, sub semnul marii sărbători a Sfântului Ilie, ocrotitorul orașului. Nu întâmplător, un sfânt atât de puternic este cel care ne veghează destinele. Găeștiul reușește, iată, să pășească pe un drum european, altădată doar visat, cu demnitate, cu tărie și cu fruntea sus. Nu voi negocia niciodată demnitatea găștenilor, pentru că aceasta este forța care a adus atât de multe realizări în ultimii ani. Sunt mândru că am reușit să unesc oameni, nu să-i dezbin. Unirea aduce, întotdeauna, performanță, obiective valoroase și coerență. Iar Găeștiul are, astăzi, un parcurs excepțional, grație modului în care fiecare dintre noi, ca într-o mare și frumoasă familie, a înțeles să contribuie. Nu pot fi decât recunoscător acestei comunități locale minunate, pe care o servesc cu bună credință încă din 2015. Împreună, am dat orașului o nouă viziune și un parcurs accelerat de dezvoltare, fără precedent în ultimii 30 de ani.

Doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc tuturor că sunteți alături de noi, într-un moment important, un moment de bilanț, în care privim cu înțelepciune spre istoria de peste o jumătate de mileniu pe care o avem în spate și cu multă încredere și optimism spre viitor.  Ceea ce, în urmă cu aproape 10 ani, părea imposibil, astăzi a devenit realitate. Este suficient doar să ne amintim de unde am plecat și unde am ajuns, pentru a înțelege cât de multe lucruri bune am realizat împreună. Găeștiul are viață și tinerețe, este un oraș dinamic și are un nivel de trai superior celorlalte orașe ale județului. Ceea ce alții abia construiesc și visează noi avem deja: avem industrie și viață economică, avem societăți comerciale recunoscute la nivel național și internațional, avem mii de locuri de muncă sigure, avem antreprenori locali care reușesc să aducă plus-valoare. De asemenea, am creat un cadru administrativ coerent, propice creșterii și dezvoltării, avem infrastructură de bună calitate, educație performantă care dă societății indivizi foarte valoroși, viață culturală și, nu în ultimul rând, investim masiv în sănătate. Fiecare domeniu care ține de dezvoltarea și îmbunătățirea calității vieții în oraș – fie că este vorba despre condiții de locuit, de petrecere a timpului liber, de acces la servicii locale –  beneficiază de proiecte consistente cu fonduri europene și guvernamentale. A fost o muncă titanică în spate, pe care mi-am asumat-o împreună cu echipa mea, dar rezultatele merită din plin.

Doamnelor și domnilor,

Valoarea proiectelor promovate în această perioadă, unele finalizate, altele în curs de implementare, se ridică la peste 35 milioane de euro. Noi nu am îndatorat găeștenii pe zeci de ani, așa cum din păcate s-a întâmplat în alte administrații, ci am adus bani. Sunt sume reale, consistente, care se văd la fiecare pas. Iar dacă unii își permit să ne critice că gestionăm cu atenție banul public și că avem excedent bugetar, replica mea este una singură: nu negociem demnitatea găeștenilor. Am eliminat risipa, am eliminat dezmățul din bani publici și, da, nu mi-e rușine să spun că facem economii pentru a trece orașul prin orice situație ar veni. S-a văzut în pandemie, iată – avem război la graniță, ce important este să te bazezi pe un buget care este construit pentru oameni, nu pentru grupuri de interese.  Aveți încredere, dragi găeșteni, în oamenii care vă gestionează banii așa cum o faceți și dumneavoastră, în familie. Căci nu poți trăi din credite și risipă la nesfârșit. Lucrurile bune vin cu cumpătare, cu viziune, cu investiții și proiecte pe termen lung.

Iar acum, stimați invitați, vă rog să-mi permiteți să detaliez, concret, acele proiecte care au dus Găeștiul în viitor:

SĂNĂTATE:

  1. Renașterea Spitalului Găești este proiectul în valoare de 5 milioane de euro, fonduri europene, grație căruia vom avea aparatură medicală de înaltă performanță, mai ales CT și RMN. Această tehnologie medicală modernă va da acces pacienților la servicii de sănătate mult îmbunătățite.
  2. Modernizarea infrastructurii electrice, de ventilație și de tratare a aerului și a infrastructurii de fluide medicale – proiect în valoare de 1,4 milioane euro, fonduri europene.
  3. Dotare Ambulatoriu spital cu aparatură medicală – proiect în valoare de 2,5 milioane euro, fonduri europene.
  4. Reabilitare termică Spital Orășenesc Găești – proiect în valoare de 4,3 milioane euro, fonduri europene.
  5. Construcție bloc nou de locuințe pentru specialiștii în sănătate, proiect în valoare de 850.000 de euro, fonduri europene.
  6. Reabilitarea și modernizarea Laboratorului de analize medicale la spital, proiect în valoare de 50.000 de euro, din bugetul local.
  7. Reabilitare și modernizare spații în vederea montării CT și RMN, proiect în valoare de 100.000 de euro, din bugetul local.

EDUCAȚIE:

  1. Am finalizat lucrările la Școala ”Radu cel Mare”, proiect în valoare de 1 milion de euro, prin PNDL.
  2. Modernizare și consolidare Școala ”Șerban Cioculescu”, proiect în valoare de 2,7 milioane euro fonduri europene.
  3. Modernizare și reabilitare Liceul ”Dr. C. Angelescu”, proiect în valoare de 2,3 milioane euro, fonduri europene.
  4. Mobilier școlar și aparatură digitală pentru unitățile de învățământ, proiect în valoare de 1,8 milioane euro, fonduri europene.
  5. Reabilitare termică Școala nr. 1, proiect în valoare de 90.000 de euro, din bugetul local.
  6. Reabilitare termică Grădinița Vaideiasca, proiect în valoare de 100.000 de euro, din bugetul local.
  7. Reabilitare termică Grădinița Piticot, proiect în valoare de 50.000 de euro, din bugetul local.
  8. Construire teren sintetic pentru baschet și pistă de atletism cu nocturnă în incinta Școlii nr. 1, proiect în valoare de 100.000 de euro, din bugetul local.
  9. Montarea de panouri fotovoltaice la Colegiul Național ”Vladimir Streinu” și Școala ”Radu cel Mare”, proiect în valoare de 120.000 de euro, buget local.

Implementarea acestor proiecte și a celor din anii anteriori a schimbat pentru totdeauna condițiile în care se face educație în Găești. Cred în învățământul găeștean, rezultatele confirmă nivelul ridicat de performanță care se practică în instituțiile de învățământ din oraș. Educația rămâne o prioritate pentru noi și va avea sprijin necondiționat.

CULTURĂ:

  1. Modernizarea și reabilitarea Centrului Cultural ”Gheorghe Zamfir”, proiect în valoare de 1,4 milioane euro fonduri europene, finalizat în luna decembrie 2022. Este un edificiu cultural care își merită titulatura de bijuterie a orașului și care oferă, în același timp, un omagiu binemeritat artistului Gheorghe Zamfir, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați găeșteni.
  2. Extindere și modernizare Casa de Cultură ”Dumitru Stanciu”, proiect în valoare de 1,7 milioane euro prin CNI.

CULTE:

  1. Construire Catedrală și Capelă, proiect în valoare de 80.000 de euro, din bugetul local.

ALTE INVESTIȚII EDILITARE ȘI ADMINISTRATIVE:

  1. Asigurarea de sistem TIC în orașul Găești, proiect în valoare de 760.000 de euro, fonduri europene.
  2. Digitalizarea tuturor serviciilor din cadrul primăriei Găești, Colegiului Național ”Vladimir Streinu”, Liceul ”Iordache Golescu”, Școala ”Șerban Cioculescu” și Școala ”Radu cel Mare”. De asemenea, vor fi montate 100 de camere de supraveghere video cu conexiune la un sistem montat la Poliția Locală.
  3. Vor fi amplasate 6 stații de încărcare pentru autoturismele electrice.
  4. Construirea a 13 insule ecologice pentru colectarea selectivă a deșeurilor, proiect în valoare de 190.000 de euro, fonduri europene.
  5. Construirea a două blocuri de locuințe cu câte 12 apartamente pentru tineri, proiect în valoare de 1,7 milioane de euro, finanțat de ANL.
  6. Reabilitare termică a blocurilor A5, 30, 49, 56, 58, 59, 61, 62, proiect în valoare de 4 milioane de euro, fonduri guvernamentale și buget local. La începutul mandatului, în Găești nu exista niciun bloc reabilitat, iar astăzi avem 22 și urmează și altele.
  7. Modernizare străzi, proiect în valoare de 1,7 milioane de euro, fonduri guvernamentale prin Programul Național „Anghel Saligny”.
  8. Construire parcare în zona Pieței ”Sf. Ilie”, proiect în valoare de 200.000 de euro, din bugetul local.
  9. Construire trotuare pe Strada Giurgiului, proiect în valoare de 100.000 de euro, din bugetul local.
  10. Construire trotuare pe strada Prof. Stancu, proiect în valoare de 140.000 de euro, buget local.
  11. Construire Parc și loc de joacă pe strada Giurgiului, proiect în valoare de 50.000 de euro.
  12. Înființare sistem de supraveghere video, în valoare de 50.000 de euro.
  13. Modernizarea locurilor de joacă în parcuri, grădinițe, creșă, zona de blocuri – proiect în valoare de 100.000 de euro, din bugetul local.
  14. Menționez, de asemenea, parcurile și zonele publice, care sunt înfrumusețate permanent, cu flori de sezon și mobilier urban. Avem unele dintre cele mai frumoase parcuri din județ.
  15. Nu în ultimul rând, Găeștiul este un oraș sigur pentru copiii, tinerii și vârstnicii noștri.

Doresc să le mulțumesc colegilor mei din primăria Găești, care în fiecare zi se mobilizează pentru a obține performanță. Avem un oraș cu viață culturală, cu alternative de petrecere a timpului liber pentru fiecare categorie de vârstă, avem funcționari dedicați, care se străduiesc să livreze un serviciu public din ce în ce mai competent.

Iar acum, aș dori să vă dezvălui câteva dintre proiectele pe care urmează să le depunem în această toamnă, pentru a obține finanțare cu fonduri europene:

  1. Modernizarea și consolidarea Liceului Tehnologic ”Iordache Golescu”
  2. Reabilitarea termică a 10 blocuri
  3. Modernizarea Pieței ”Sf. Ilie”
  4. Modernizarea și consolidarea Clubului Copiilor.
  5. Proiect de regenerare urbană, care cuprinde parcul și zona centrală a orașului.

Dragi găeșteni, stimați invitați,

Aceasta este cartea noastră de vizită. Astfel ne prezentăm în fața dumneavoastră. Cu fruntea sus. Este un lung șir de proiecte, care are în spate foarte multă muncă, seriozitate, implicare și dăruire. Acestea nu sunt vorbe, nu sunt platforme de campanie, nu sunt viziuni în mintea cuiva, ci fapte concrete, palpabile, realiste. Este momentul să le mulțumesc din nou tuturor celor care au venit lângă noi și au pus umărul pentru toate aceste realizări ale orașului Găești. Pentru că ele sunt ale orașului, nu ale mele, nu ale cuiva anume, ci ale comunității locale, ale familiei orașului Găești. Și, chiar dacă repet, vreau să subliniez acest mesaj. Sunt onorat și recunoscător că pot servi Găeștiul în acest mod demn și vă mulțumesc tuturor.

Totodată, vă invit mâine, de la ora 19.00, la spectacolul care va avea loc în centrul Găeștiului, pentru a sărbători 525 de ani de atestare documentară. Vor susține concerte artiști mari, precum Gelu Voicu, Mario Joy, Ruby, Raluka, Proconsul și Bere Gratis. Le mulțumesc public sponsorilor care au făcut posibile aceste manifestări, precum și superbul foc de artificii care va încheia seara: MAIRON, MECANPETROL, ARCTIC, ENESCU, VIRIX, EMA, ELUNOS, DOCTOR LAZĂR, ANION ȘI COSMIN VOEVODSCHI.

La mulți ani, Găești! La mulți ani, găeșteni!

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

DĂRMĂNȘETI, „CAPITALA” SPORTULUI DÂMBOVIȚEAN! SUTE DE COPII DIN MAI MULTE COMUNE DIN JUDEȚ AU PARTICIPAT LA “OLIMPIADA SATELOR DÂMBOVIȚENE” – VIDEO!

CRÂNGUIRLE: A FOST INAUGURAT LOCUL DE JOACĂ DE LA BĂDULEȘTI

SENIORII DIN PSD GĂEȘTI, SĂRBĂTORIȚI DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A VÂRSTNICILOR

PERCHEZIȚII ÎN DÂMBOVIȚA ȘI ALTE JUDEȚE LA CĂMĂTARI ȘI PROXENEȚI

VLĂDUȚ NICULAE, PRIMARUL DIN ANINOASA: “ VĂ MULȚUMESC PENTRU CĂ ZILNIC IMI DEMONSTRAȚI CĂ AM DEVENIT O CHIPĂ PUTERNICĂ, DE NEÎNVINS! ”

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.