PREMIERUL CIOLACU, VIZITĂ LA LOCUL TRAGEDIEI DE LA CREVEDIA

“Împreună cu domnul ministru ne-am deplasat la fața locului. Am venit și a insistat foarte mult și cum era de asemenea și normal, domnul președinte al Consiliului Județean, să vedem situația cu persoanele afectate de explozie. Se organizează președintele CJD, va face ședință maine de îndată cu toate măsurile care trebuie luate astfel încât toate persoanele afectate să primească ajutor, urmând ca, după evaluări, să luăm măsurile din fondul de rezervă al Primului Ministru. Știți foarte bine că prioritatea noastră, începând de aseară, a fost salvarea de vieți omenești și aceasta va rămâne în continuare.”, a declarat Ciolacu.
De asemenea, acesta a mai precizat și faptul că, tot începând de mâine, la nivelul țării vor fi instituite controale pe tot ceea ce înseamnă stații de carburanți.

