PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNȘELĂCIUNE, CU PREJUDICIU DE PESTE 500.000 DE LEI

La data de 9 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au pus în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară, respectiv 5 în județul Dâmbovița, 3 în județul Argeș și câte unul în județele Prahova, Constanța, Bacău și municipiul București.

Vor fi puse în executare 15 mandate de aducere, urmând ca persoanele depistate să fie conduse la audieri.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, cu ajutorul a patru administratori ai unor societăți comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii.

Prin intermediul acestor documente, s-ar fi atestat în fals că, în contextul Pandemiei de COVID-19, ar fi fost afectată activitatea artistică, iar, astfel, ar fi fost obținute indemnizații de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 560.000 de lei.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declarații.

Distribuie pe:

Share on facebook
Facebook   
Share on whatsapp
Whatsapp    
Share on email
Email           

Află primul cele mai noi stiri din Dâmboviţa

Dă-ne un like pe FACEBOOK



sau

S-ar putea sa te intereseze:

PRIMĂRIA BĂLENI, APEL DE PROIECT ”INFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A DESEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA BALENI, JUDETUL DAMBOVITA”

COMUNICAT DE PRESĂ “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”                                                                                                      Comuna Baleni, martie 2023 ”INFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A DESEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA BALENI, JUDETUL DAMBOVITA”

Citeste in continuare »