OFSD DÂMBOVIȚA VINE ÎN AJUTORUL FAMILIILOR DIN CREVEDIA CARE AU AVUT DE SUFERIT DE PE URMA EXPLOZIEI DE LA STAȚIA GPL

Prima pagină » Actualitate » OFSD DÂMBOVIȚA VINE ÎN AJUTORUL FAMILIILOR DIN CREVEDIA CARE AU AVUT DE SUFERIT DE PE URMA EXPLOZIEI DE LA STAȚIA GPL

Organizația Femeilor Social-Democrate Dâmbovița vine în ajutorul familiilor din Crevedia care au avut de suferit în urma tragicului eveniment petrecut în urmă cu două săptămâni.

În ultimele zile, toate cele 89 de organizații locale ale femeilor social-democrate dâmbovițene au desfășurat campanii de strângere donații pentru cele peste 90 de persoane afectate de incendiul și exploziile care i-au urmat.

Având în vedere că 23 de copii din familiile afectate vor începe cât de curând școala, OFSD Dâmbovița a strâns rechizite, ghiozdane și haine, astfel încât aceștia să poată merge la orele de curs alături de colegii lor.  

Totodată, au mai fost donate alimente de bază, precum făină, ulei, paste, zahăr, orez, mălai și conserve, dar și produse de igienă personală, acestea urmând a fi distribuite de către autoritățile locale, vineri, 08.09.2023, familiilor din Crevedia.

PSD Dâmbovița

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Evaluarea activităților desfășurate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în primele opt luni ale anului 2023

HAPPY KIDS, UN NOU CONCEPT DE AFTER SCHOOL ÎN TÂRGOVIȘTE

PERCHEZIȚII LA TRAFICANȚI DE DROGURI DIN DÂMBOVIȚA

RADULESCU CONSTANTIN VALENTIN, RADULESCU MARIA ȘI MATEI ELENA, ANUNȚ LUARE DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE DE CĂTRE APM

APARTAMENT DE VÂNZARE ÎN TÂRGOVIȘTE, ÎN ZONA TRIBUNALULUI!

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.