EVENIMENT DEOSEBIT , ÎN ACEST WEEKEND, LA DOBRA: Etapă zonală Anduranță – Cupa Hilal’s Riders

În acest weekend se va desfășura la Dobra etapa zonală de anduranță – Cupa Hilalțs Riders! Concursul hipic, organizat de ACS Hilal’s Riders în colaborare cu Consiliul Local și Primăria Dobra se va organiza pe izlazul din satul Dobra.  

Probe desfășurate: sunt: 40 km ( seniori si copii), 60 km ( seniori și junior) și 80 km (seniroi și tineret). Condinții de participare:

1. Copiii cu vârste de 10 – 14 ani vor fi în mod obligatoriu însoțiți de către un adult care a avut cel puțin o participare la un concurs de anduranță, cu rezultat calificativ la categoria 40 km – calul însoțitorului se va supune acelorași reguli ca și calul concurentului!

2. Toți caii participanți vor avea la zi analizele de anemie infecţioasă, vaccinul anticărbunos şi vaccinul de influenţă ecvină. Aceste date vor fi verificate de medicul de concurs înainte de descărcarea cailor din mijloacele de transport, în baza paşapoartelor cailor şi a certificatelor de transport interjudeţean  înregistrate la direcţiile sanitar-veterinare competente. În cazul în care există nereguli la acest control, caii nu vor fi primiţi în bază şi în concurs.

3. Toţi sportivii vor avea asupra lor carnetul de sportiv cu viza valabilă de medicină sportivă sau adeverinţă medicală eliberată de un medic specialist în medicină sportive.

Se pot prezenta la start numai concurenții care au toate vizele la zi de la F.E.R. și viza medicală din partea policlinicii sportive.

Deși este un sport ecvestru destul de vechi, anduranța(maratornul cailor) a devenit o disciplină recunoscută de Federatia Ecvestră Internațională (FEI) abia în anul 1978, atunci stabilindu-se și reguli care aveau în prim plan siguranța calului.

Fiind o disciplină mai recentă, anduranța are și cea mai mare dinamică dintre toate disciplinele ecvestre (sărituri peste obstacole, dresaj, eventing – proba completă, reining, voltije, atelaje, polo călare).

În România, primele concursuri de anduranță au avut locîn 2000, dar au fost organizate în cadru oficial în anul 2006, când a avut loc primul concurs național de anduranță, sub egida Federației Ecvestre Romane (FER), organizat tot în județul Dâmbovița, la Sălcioara, de către promotorul în tară a acestei discipline, Viorel Dabija, președintele Comisiei Naționale de Anduranță.

Fiind atât de recent introdusă în Europa și respectiv în România, putem spune că nimeni nu are o tradiție mare în anduranța ecvestră sportivă. Totuși, anduranța a devenit un sport cu o mare priză în comunitatea mondială ecvestră, situându-se pe locul doi după obstacole. Această dinamică spectaculoasă se întâmplă și în țara noastră.

Primul Campionat Național de Anduranță Ecvestră a avut loc în 2006. 

Este o disciplină care scoate în față în primul rand ideea de echipă. Este o legatură foarte puternică între călăreț și calul sau, bazată în primul rând pe respect și pe încredere. Trebuie privită ca pe o filozofie de viață pentru a avea succes în acest sport.

Calarețul trebuie să își cunoască foarte bine calul, să îi înțeleagă nevoile și să îi înțeleagă semnalele transmise de acesta pe întreaga perioadă a competiției. Este practic o cursă în doi, fără prea mulți spectatori în jur. Un spectacol sportiv destul de discret, bazat mai mult pe  respect și  încredere reciprocă.

Distribuie pe:

Share on facebook
Facebook   
Share on whatsapp
Whatsapp    
Share on email
Email           

Află primul cele mai noi stiri din Dâmboviţa

Dă-ne un like pe FACEBOOK



sau

S-ar putea sa te intereseze: