E CLAR! MARCEL GHERGU MAI ARE ȘANSA PORCULUI DE CRĂCIUN LA CHINDIA!

Marcel Ghergu, președintele Chindia, are zilele numărate la club! Ultimile decizii luate referitoare la echipa Chindia i-au determinat pe principalii finanțatori să nu-l mai susțină. Atât Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, care a susținut fotbalul necondiționat, cât și Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște s-au arătat indignați de ultimele transferuri făcute de Ghergu, la Chindia.

Transferul lui Marco Dulca la FCSB, în plin campionat, tranzacție prin care Chindia se va alege doar cu jumătate din clauza de reziliere de 250.000 euro, adică 125.000 euro, cealaltă jumătate urmând să ajungă la Farul Constanța, a fost unul dintre motivele care au stârnit reacțiile dure ale finanțatorilor.

Un alt motiv ar fi insitența lui Ghergu de a-l susține la club pe Ciprian Iugulescu, care ocupa funcția de director sportiv.

Un lucru mult mai grav este că, în ultimul timp, există multe voci care susțin că unele transferuri de la Chindia sunt cercetate de procurorii DNA, lucru fără precedent în fotbalul târgoviștean.

Toate aceste lucruri se pare că au umplut paharul, iar Ghergu va pleca de la Chindia pe ușa din dos, asta dacă nu cumva dă dovadă de puțină inteligență și demisionează înainte de a se lua decizia de demitere.

În tot acest timp autoritățile au depus eforturi uriașe pentru a dezvolta și susține fotbalul în județul nostru. Primăria Târgoviște mai are puțin și finalizează modernizarea și reabilitarea stadionului Eugen Popescu, iar Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița face eforturi pentru a construi un nou stadion la Târgoviște, unul ultra-modern și eficient. Dar, din păcate, se pare că nu toți vor eficiență și performanță în fotbalul târgoviștean, pentru că Ghergu, prin acțiunile sale, pare că dorește mai mult destabilizarea echipei târgoviștene.

Distribuie pe:

Share on facebook
Facebook   
Share on whatsapp
Whatsapp    
Share on email
Email           

Află primul cele mai noi stiri din Dâmboviţa

Dă-ne un like pe FACEBOOK



sau

S-ar putea sa te intereseze: