DOI TINERI DIN DOICEȘTI ȘI TITU, PRINȘI CONDUCÂND SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE

La data de 10 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, pe drumul național 71, în localitatea Viforâta, un bărbat de 30 de ani, din comuna Doicești, în timp ce conducea un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.
De asemenea, un alt bărbat, de 27 de ani, din Titu, în Titu, în timp ce ar fi condus un autoturism fiind sub influența unor substanțe psihoactive, a fost oprit pentru control de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, pe DJ 701A .
Aceștia au prezentat un rezultat preliminar pozitiv, fiind conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării prezenței în organism a unor substanțe psihoactive.
În ambele situații, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.