CRIZANTEMA DE AUR, O NOUA SEARA MAGICA, LA TARGOVISTE! CONCURSUL DE CREATIE

Povestea frumoasă a romanței a cuprins sala de spectacole a Teatrului Municipal „Tony Bulandra” din Târgoviște, acolo unde se desfășoară într-un decor de toamnă splendid cea de-a 54-a ediției a celui mai longeviv festival din România „Crizantema de Aur”.

Organizat pentru al doilea an consecutiv în condiții speciale, de pandemie, cu restricții care nu au permis iubitorilor de romanță să trăiască emoția festivalului în sala de spectacole, ediția 54 a ajuns totuși la sufletele oamenilor prin intermediul emisiei TV, în urma unor eforturi extraordinare depuse de directorul festivalului și promotorul acestui gen muzical, Alina Mavrodin Vasiliu, și de organizatori, Primăria și Consiliul Local Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra, care nu s-au lăsat copleșiți de restricțiile impuse de pandemie și nu au permis nici de această dată să fie întreruptă o tradiție care dăinuie, fără întrerupere, în Cetatea de Scaun de mai bine de o jumătate de veac.

Cea de-a doua seară a festivalului a fost rezervată Concursului de Creație, pe scena Romanței au urcat interpreți cu voci de aur care au prezentat, acompaniați de Orchestra  „Romanța” (Dirijor Lucian Vlădescu), compoziții noi ale mai multor compozitori din țară, din Republica Moldova și din Ucraina, romanțe care fără îndoială au făcut să vibreze sufletele celor care le-au ascultat. Au participat în concurs, cu compoziții deosebite, compozitorii:

-Octavian Coteț (Chișinău); interpret: Alina Ureche

-Mircea Aurel Ciugudean (Timișoara); interpret: Bogdan Hrestic

-Marcel Morărescu (Târgoviște); interpret: Larisa Ungureanu

-Petre Marcel Vârlan (Brașov); interpret: Ciprian Cucu

-Bela Andrasi (Hunedoara); interpret: Alina Huțu

-Camelia Florescu (București); interpret: Camelia Florescu

-Marcel Iorga (Vaslui); interpret: Liliana Cornilă

-Dumitru Caulea (Cernăuți, Ucraina); interpreți: Rodica Anghelescu și Dumitru Caulea (duet)

-Stelian Coman (București); interpret: Vasile Topârceanu

-Horia Făgășanu (Timișoara); interpreți: Ana Maria Stănoia și Darius Divian Iordănescu (duet)

-Marin Voican (București); interpret: Rodica Anghelescu

-Maricel Maxim (Holbica, Iași); interpreți: Speranța Vasile și Cătălin Maxim (duet)

-Adrian Beldiman (Chișinău); interpret: Silvia Goncear

-Viorel Covaci (București), interpret: Marius Bălan.

Juriul Concursului de creație a fost compus din compozitori, dirijori, muzicieni și scriitori importanți din județ, din țară și din Republica Moldova:

-Viorel Gavrilă, președintele juriului, compozitor, membru U.C.M.R, vicepreședinte U.C.M.R. ADA

-Mircea Drăgan, compozitor, membru U.C.M.R.

-Adrian Romcescu, compozitor, membru U.C.M.R.

-Petre Neamțu, compozitor, dirijorul orchestrei „Folclor” al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” Chișinău

-Nicolae Caragia, compozitor, membru U.C.M.R.

-Svetlana Bivol, muzicolog, președintele Uniunii Muzicienilor din Moldova

-George Coandă, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Prezentatorii celei de-a doua seri a celui mai longeviv festival din România, „Crizantema de Aur”, au fost Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu.

După Concursul de creație au susținut microrecitaluri, cu romanțe de suflet, „Tinerețea romanței”, interpreți care de-a lungul anilor au urcat câștigat premii în cadrul festivalului și chiar marele trofeu:

*Alina Huțu – Trofeu 2020

*Cristina Beldean Moșuțan – Premiu I 2020

*Ana Maria Donose – Premiul I 2019

*Samuel Barani – Trofeu 2019

*Nicoleta Vasile – Trofeu 2018

*Alina Ureche – Premiul I 2018

*Marius Bălan – Premiul Special Creație 2020

*Rodica Anghelescu – Premiul I 2012

*Bogdan Hrestic – Premiul I 2003

*Cristina Dan – Premiul I 2005

*Zorina Bălan – Trofeu 2016

*Yura Tsiple – invitat special

*Andreea Tican (boboc de crizantemă)

*Grupul „Doruleț” din Târgoviște, condus de Mihai Vlădăreanu.

Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur” este transmis integral în direct pe postul TVR3, în fiecare seară, începând cu ora 18:00. Postul Radio România Antena Satelor va transmite în direct sâmbătă, 23 octombrie 2021, începând cu ora 18:00, Seara de gală.

Distribuie pe:

Share on facebook
Facebook   
Share on whatsapp
Whatsapp    
Share on email
Email           

Află primul cele mai noi stiri din Dâmboviţa

Dă-ne un like pe FACEBOOK



sau

S-ar putea sa te intereseze: