CONTROALE ÎN CENTRELE REZIDENȚIALE DIN DÂMBOVIȚA! PREFECTURA: “NU AU FOST EVIDENȚIATE DEFICIENȚE MAJORE DE NATURĂ SĂ IMPUNĂ SUSPENDAREA SAU ÎNCHIDEREA CENTRELOR”

Prima pagină » Actualitate » CONTROALE ÎN CENTRELE REZIDENȚIALE DIN DÂMBOVIȚA! PREFECTURA: “NU AU FOST EVIDENȚIATE DEFICIENȚE MAJORE DE NATURĂ SĂ IMPUNĂ SUSPENDAREA SAU ÎNCHIDEREA CENTRELOR”

“Având în vedere: Ordinul M.A.I. nr. 101/07.07.2023, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul Prefectului nr. 224/10.07.2023 și Ordinul Prefectului nr. 225/11.07.2023, la nivelul județului Dâmbovița, în perioada 10 – 14 iulie 2023, au fost efectuate controale în centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și în centrele destinate copiilor.

Potrivit Registrului Electronic al Serviciilor Sociale, în județul nostru sunt 49 de astfel de centre, cu un număr total de 928 de beneficiari. Centrele au fost verificate de către două comisii mixte, coordonate de către cei doi subprefecți ai județului Dâmbovița și au avut în componență reprezentanți din cadrul următoarelor instituții: Instituția Prefectului, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I” Dâmbovița.

În urma controalelor au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale, din care: 113 avertismenteși 38 de amenzi în cuantum de 326,4 mii lei. Nu au fost evidențiate deficiențe majore de natură să impună suspendarea sau închiderea centrelor rezidențialecare au făcut obiectul verificărilor în perioada sus menționată.” transmite Cancelaria Prefectului, Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

O MAMĂ DE 26 DE ANI ARE NEVOIE URGENT DE DONAȚII DE SÂNGE! Ce s-a întâmplat, de fapt, în urma accidentului de azi-dimineață, din Găești?

A FOST SEMNAT CONTRACTUL PENTRU CONSTRUIREA INSTALAȚIEI DE TRATARE A DEȘEURILOR DE LA ȘOTÂNGA! INVESTIȚIA SE RIDICĂ LA PESTE 94 DE MILIOANE DE EURO!

SEPTIMIU BURTESCU, LĂMURIRI DESPRE ZVONURILE CĂ I S-AR FI INTERZIS PARTICIPAREA LA JOCURI OFICIALE SAU AMICALE

TRAFICANȚII CARE VINDEAU PE DATORIE DROGURI ÎN ȘCOLI DIN DÂMBOVIȚA AU AJUNS DUPĂ GRATII

UN COPIL DE 12 ANI DIN CREVEDIA ESTE DAT DISPĂRUT! NU A MAI VENIT ACASĂ DE LA ȘCOALĂ!

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.