CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, ASOCIERE CU PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE PENTRU MODERNIZAREA CELEI MAI IMPORTANTE INTRĂRI ÎN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE

Prima pagină » Actualitate » CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, ASOCIERE CU PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE PENTRU MODERNIZAREA CELEI MAI IMPORTANTE INTRĂRI ÎN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE

” Împreună cu Primăria Municipiului Târgovişte, modernizăm una dintre cele mai importante intrări în reședința județului nostru!
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, va asigura aproximativ 4.200.000 de lei din lucrările care vor transforma ”Calea București”, valoarea totală a proiectului fiind de 13,7 milioane de lei.
Așadar, datorită acestui proiect, de la Ulmi și până la sensul giratoriu din intersecția cu strada Petru Cercel, se vor turna trei straturi de asfalt, vor fi refăcute trotuarele și canalizarea pluvială.” a relatat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

” Intrarea în Târgoviște dinspre municipiul București, reabilitată și modernizată și un alt proiect ajunge la faza de execuție!

✅ Astfel, a fost încheiată licitația aferentă lucrărilor de modernizare și reabilitare a străzii “Calea București” din municipiul Târgoviște, o arteră rutieră care înregistrează valori importante de trafic, inclusiv de trafic greu.

✅️ Este avut în vedere segmentul cuprins între comuna Ulmi și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Petru Cercel, cu o suprafață de aproximativ 30.000 mp. Vor fi intervenții la drum, prin turnarea a 3 straturi de asfalt, la trotuare, va fi refăcută canalizarea pluvială și vor fi sistematizate intersecțiile.

✅️ Valoarea totală a proiectului este de 13.727.641,24 lei T.V.A. inclus, din care suma de 9.509.627,21 lei, cu T.V.A, va fi suportată de către municipiul Târgoviște, iar suma de 4.218.014,03 lei, cu T.V.A, este asigurată de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală, Subprogramul 4 -Construirea/modernizarea/reabilitarea drumurilor publice clasificate și încadrate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca drumuri județene, drumuri comunale și alte categorii de drumuri de interes local situate pe raza administrativ-teritorială a localităților.” a anunțat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

LA DĂRMĂNEȘTI SE VA CONSTRUI O BAZĂ SPORTIVĂ NOUĂ

FUEGO, CONCERT EXTRAORDINAR ÎN ACEASTĂ SEARĂ, LA TÂRGOVIȘTE, DE ZILELE JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

S-A DAT STARTUL PETRECERII DE 1 IUNIE LA GĂEȘTI! VIDEO!

LA MULȚI ANI, BARBER 13! 3 ANI DE BARBER 13!

LEONARDO BADEA, VICEGUVERNATOR BNR,A PRIMIT TITLUL DE CETĂȚEAN DE ONARE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.