ACCIDENT CU DOUĂ VICTIME LA ULIEȘTI

Accidentul de circulație s-a produs în localitatea dâmbovițeană Uliești.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că s-a produs o coliziune între un autoturism și un autocamion, autovehiculele fiind conduse de doi bărbați de 74 și 38 de ani, din Uliești.
În urma impactului, două persoane au fost rănite, respectiv conducătorul auto de 74 de ani și o pasageră.
La acest moment, circulația se realizează alternativ, pe un singur sens.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.