ACCIDENT CU DOUĂ VICTIME LA TĂRTĂȘEȘTI

În acestă dimineață, în jurul orei 06:30, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs în localitatea Tărtășești, pe DN 7.
Pentru gestionare situației de urgență a intervenit Garda Răcari cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu un echipaj.
La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit două persoane rănite. Acestea au fost transportate la spital de către echipajele medicale.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 59 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul național 7, în localitatea Tărtașești, la intersecția cu strada Dentas, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, care s-ar fi deplasat din direcția București către Pitești.
În urma impactului, două persoane au fost rănite, respectiv un bărbat, de 51 de ani, și o femeie, de 33 de ani.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cauză, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.