A FOST SEMNAT CONTRACTUL PENTRU REALIZAREA STUDIULUI DE FEZABILITATE ȘI A PROIECTULUI TEHNIC PENTRU CENTURA ORAȘULUI GĂEȘTI

Prima pagină » Actualitate » A FOST SEMNAT CONTRACTUL PENTRU REALIZAREA STUDIULUI DE FEZABILITATE ȘI A PROIECTULUI TEHNIC PENTRU CENTURA ORAȘULUI GĂEȘTI

“Astăzi, alături de colegii din conducerea administației județene, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, Dan Popa, am semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru inelul de centură al orașului Găești, tronson care va avea regim de drum județean.

Este unul dintre cele mai importante contracte pentru infrastructura rutieră din Dâmbovița și ăntreaga zonă, având în vedere că prin orașul Găești se asigură conexiunea regiunilor Oltenia și Moldova

Am propus acest drum dâmbovițenilor din anul 2020, absolut necesar pentru decongestionarea traficului din Găești, dar și pentru scurtarea timpilor parcurși de transporatorii care tranzitează zona!

Valoarea contractului semnat astăzi se ridică la aproximativ 2.700.000 de lei (TVA inclus).

Consiliul Județean Dâmbovița are și banii necesari reașizării centurii orașului Găești. Prin Anghel Salingy avem asigurată suma de 80.000.000 de lei, la aceasta adăugându-se contribuția Consiliului în valoare de aproximativ 9.000.000 de lei. Valoarea totală a investiției, conform studiului de prefezabilitate se ridică la 89.000.000 de lei.  

Traseul avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are o lungime de 4,5 km, iar din acesta ≈1 km se află în comuna Dragodana, aproximativ 1,4 km pe raza orașului Găești, 1,2 km în Mogoșani și 0,9 km în comuna Petrești.

Punctul de plecare este zona Arctic, teren ce aparține comunei Dragodana, se intersectează cu drumul național DN 7 unde se va amenaja un sens giratoriu, prin Găești traversează calea ferată București-Pitești-Craiova și drumul județean DJ 401 A prin intermediul unui pasaj rutier suprateran, parcurge extravilanul comunei Mogoșani și se îndreaptă către drumul național DN61 Petrești-Ghimpați unde va fi și descărcarea printr-un alt sens giratoriu.

Așadar, vom avea:

-o bandă pe sens;

– 3 intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere;

-1 intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN7;

– 1 intersecție amenajată cu pasaj suprateran peste DJ401 A și C.F. București-Pitești-Craiova;

– 1 intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN61.

Dezvoltarea instrastructurii rutiere dâmbovițene este o promisiune pe care o onorăm!”a anunțat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbvoița

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

S-A DAT STARTUL PETRECERII DE 1 IUNIE LA GĂEȘTI! VIDEO!

LA MULȚI ANI, BARBER 13! 3 ANI DE BARBER 13!

LEONARDO BADEA, VICEGUVERNATOR BNR,A PRIMIT TITLUL DE CETĂȚEAN DE ONARE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

SPECTACOL EXTRAORDINAR DE ZILELE COMUNEI LUCIENI!

Expoziție și concert la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi – Rânduiala ospețelor domnești în vremea lui Constantin Brâncoveanu și a principilor fanarioți”

© 2023 Exclusivdb. All rights reserved.